Conferință despre rugăciune la parohia Mironeasa

Arhiepiscopia Iașilor Noiembrie 25, 2022   Autor: Pr. Ioan Cârcu

Conferința cu tema „Despre rugăciune”, a fost susținută de protosinghelul Iustin Neagu, preot misionar la Spitalul Universitar de Psihiatrie Socola din Iași.

La eveniment au participat părintele protoiereu Mihail Roșu al Protopopiatului Iași III, părintele misionar protopopesc Teodor Mihăilă, părintele Dan Pădure, responsabil catehetic, și părintele Petru Andronache de la Parohia „Sfântul Gheorghe” – Șcheia. Evenimentul a adunat mulțime de credincioși în frunte cu doamna primar Elena Curcudel, alături de ostenitori din cadrul Primăriei.

Ziua a debutat cu săvârșirea Sfintei Liturghii în sobor, sub protia părintelui protopop în vechea biserică de lemn din Mironeasa. Părintele conferențiar a oferit răspunsurile liturgice la strană, iar apoi, în expunerea conferinței, a vorbit despre necesitatea trăirii interioare a mesajelor cuprinse în cântările bisericești.

Părintele Iustin Neagu a vorbit cu pricepere și simțire duhovnicească despre credința curajoasă, nădejdea sfântă și iubirea milostivă. Apoi a făcut o expunere cu privire la termenul de „silire” pentru apropierea de Dumnezeu și luarea cu asalt a Împărăției cerurilor. A mai vorbit despre osteneala ca jertfă și faptă bună în viața creștinului, apoi despre ascultarea și răbdarea. A îndemnat auditoriul la săvârșirea rugăciunii neîncetate ca mijloc de mântuire a sufletului.

La final, părintele Iustin a oferit pachete cu medicamente pentru bătrânii din parohie.

Citește alte articole despre: actualitate, Arhiepiscopia Iasilor, stiri